Un munte sub apă, înalt de 4.500 de metri, va deveni zonă protejată Premieră în Spania. Una dintre "minunile naturii" va deveni parc în adâncuri. În 1948, francezul Edouard Le Danois a
Un munte sub apă, înalt de 4.500 de metri, va deveni zonă protejată
Premieră în Spania. Una dintre "minunile naturii" va deveni parc în adâncuri. În 1948, francezul Edouard Le Danois a surprins lumea cu cartea sa "Adâncimile mării", în care detalia existenţa unui munte submarin la 60 de kilometri de coasta asturiană.
Le Danois a descoperit bancul în urma unei expediţii ştiinţifice şi i-a pus propriul nume. Muntele submarin, de circa 4.500 metri înălţime, era nou pentru ştiinţă, dar nu şi pentru pescarii din Marea Cantabrică. La începutul secolului XX, ei îl cunoşteau deja sub numele El Cachuco, numele pe care cei din zonă îl dau peştelui porumbiţa roşie, care se găseşte din plin aici, după cum explică Institutul Spaniol de Oceanografie.
După aproape un secol, El Cachuco va fi primul parc submarin protejat din Spania. Pe lângă rolul de a proteja speciile marine, acesta va deveni şi o atracţie turistică, întrucât va putea fi vizitat de scafandri amatori. Ei vor putea descoperi un paradis unic al adâncurilor în care trăiesc 550 de specii: corali, stele de mare rare şi crustacee unice. La adâncimi mari nu vor ajunge decât roboţii submarini.