GENERAŢIA 2008. Dacă aţi pune, una lângă alta, toate cele şase mii de fotografii de primă pagină ale "Evenimentului zilei", aţi obţine imaginea fidelă a periplului postcomunist românesc. Sunt vorbe pompoase şi adevărate.

Haideţi să spunem aşa: aţi obţine o Românie la scară mai mică, echipată însă cu toate calităţile şi erorile genetice ale modelului-mamă. Pentru cei care şi-au imaginat că ziarul pe care îl ţin în mână este mai mult decât realitatea pe care o descrie, propoziţia aceasta va cădea ca o ghilotină.

EVZ, ajuns la numărul 6.000, este imaginea cristalizată a României, ţara al cărei număr l-am pierdut cu toţii undeva pe drum, la mijlocul distanţei dintre frica noastră şi un viitor mereu amânat. EVZ a fost, la început, o speranţă, s-a transformat apoi într-o certitudine, pentru a se închide astăzi între coperţile unei poveşti. Nu ştie nimeni, cu exactitate, cum se nasc miturile. Se ştie însă, cu precizie, că o etichetă prea mare poate eclipsa, la un moment dat, conţinutul.

Când am intrat, la începutul anului 2008, pe uşa redacţiei, mirosul acela care se simte în jurul legendelor îi transformase deja, pe creatorii de ţinută şi mesaj ai ziarului, într-un soi de visători aşezaţi confortabil pe laurii înaintaşilor. Multă vreme, însuşi semnatarul acestor rânduri a crezut în puterea etichetei de a livra la kilogram, deşi lumea nu prea mai vrea decât la suta de grame.

Sunt generaţia celor care vând câteva zeci de mii de ziare zilnic şi respiră în ritmul sutelor de mii care nu mai scot bani din buzunar decât pentru factura de internet. Cum se poate cataloga un astfel de bilanţ? Pentru ziaristul care vindea, la mijlocul anilor ’90, aproape un mi lion de exemplare în fiecare zi, un eşec. Lumea s-a schimbat însă. EVZ a mai pierdut în anii aceştia din pagini, câteodată din prestanţă, uneori din încredere şi, rar, chiar din lib