Printre emisiunile proaspăt intrate în grila postului B1 şi care merită urmărite consider că se numără şi „Generaţia cu cheia de gât", realizată de Sanda Nicola.
De altfel, am şi lăudat această emisiune în rubrica pe care o am în revista „Dilema veche". Am apreciat titlul şi conceptul, inteligenţa Sandei Nicola, dar mai ales faptul că au fost aduşi pe micul ecran oameni valoroşi, dar care în general nu sunt luaţi în seamă de televiziuni: actriţa Laura Vasiliu, dirijorul Tiberiu Soare, actorul Paul Ipate sau Zoltan Andras, solistul trupei Sarmalele Reci.
Duminica trecută însă, emisiunea „Generaţia cu cheia de gât" m-a dezamăgit având-o ca invitată pe Oana Niculescu-Mizil, nepoata fostului demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil. Pretextul a fost ziua de 1 Mai şi intenţia de a vedea cum a fost şi copilăria unor copii care nu au crescut cu cheia de gât, la bloc, ci în familii privilegiate ale regimului comunist. Teoretic, intenţia putea fi valabilă din punct de vedere jurnalistic, numai că a ieşit ceva cu totul regretabil. În primul rând, a fost rupt şirul de oameni valoroşi, dar nebăgaţi în seamă de televiziuni, precum spuneam. Oana Niculescu-Mizil nu are nici nu ştiu ce talente personale care să o facă să merite atenţia noastră, pe de altă parte e destul de prezentă pe micile ecrane sau în tabloide. Nu e, deci, nici pe departe o nestemată rară.
Putea fi ok însă şi aşa, dar dacă întrebările moderatoarei, Sanda Nicola, erau valabile din punct de vedere jurnalistic, şi nu simple ridicări de mingi la fileu. A rezultat un portret în culori calde al nepoatei de nomenclaturist şi unul cu paiete şi sclipici al femeii de succes de acum. Am putut afla că Oana Niculescu-Mizil a fost un copil normal care juca şotron cu ceilalţi puşti de pe stradă, că iarna nu avea nici ea căldură în casă şi că dormea cu trei pijamale pe ea, că Paul Niculescu-Mizil „era un om
