Luptătorii din An-Nusra, aliaţii ultrareligioşi ai Armatei Libere Siriene şi laice, încep să-şi strângă catrafusele şi să le dosească în locuri presupus mai sigure. Zic ”presupus”, fiindcă dronele (jucăriile preferate ale preşedintelui Obama) stau ciorchine în zonă. În mutări e şi armata lui Bashar Al-Assad, căutând să-şi îngroape ce are mai de preţ ca tehnică de luptă, în buncărele construite prin anii ’70 de Hafez Al-Assad (înainte de ieşirea pe piaţă a rachetelor inteligente de croazieră Tomahawk).

Amânarea atacului american le-a oferit beligeranţilor un avantaj tactic, pe care fiecare îl foloseşte cum poate mai bine.

Să recapitulăm. Cine luptă în Siria? Pe de o parte, trupele preşedintelui Al-Assad. Unul dintre comandanţi e chiar fratele său mai mic, Maher, un cleptocrat crud şi smintit, cel care se presupune că ar fi protagonistul din înregistrarea serviciilor secrete israeliene, comandând atacul chimic din 21 august. (Greu de crezut că Maher – smintit, nu prost - nu-şi transmite ordinele pe o linie securizată). Lângă armată, sunt temuţii Shabiha (într-o traducere aproximativă – ”Umbrele”, ”Fantomele”), poliţia politică a regimului. Pentru Al-Assad luptă şi miliţiile Hezballah. Au mai luptat - până când au trecut de partea rebelilor - şi miliţiile Hamas (sponsorizate de decenii de guvernul de la Damasc, cu banii iranienilor). Braţul înarmat al opoziţie siriene e Armata Liberă Siriană. Alcătuită din cetăţeni sirieni (mulţi dintre ei dezertori din armata regimului), e considerată de Statele Unite şi aliaţii săi stindardul libertăţii şi democraţiei, braţul înarmat al opoziţiei politice. Toţi sunt laici, în frunte cu colonelul Riyad Al-Assad (coincidenţă de nume cu a dictatorului de la Damasc). Alături de Armata Siriană Liberă, mişună o mulţime de facţiuni şi brigăzi jihadiste - Harakat Ahrar ash-Sham Al-Islami (Mişcarea Islamică a Oamenilor Liberi