Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anja la puterea 42! Antrenoarea Oltchimului este născută în aceeaşi zi cu Galilei! Transmite-i un mesaj!

Publicat in Pro Sport, marți 15 februarie 2011 ·

Anja sărbătoreşte, iar Oltchim joacă finala Ligii Campionilor.Acest lucru ar fi posibil dacă ne-am ghida după superstiţii saudupă precedente.

Vâlcea are un motiv întemeiat de a "culege" zâmbete azi. Starea despirit nu este dată pentru moment de vreun rezultat fabulos alOltchimului, nici pentru că Anja Ardersen ar fi Mafalda, ci doarpentru simplul fapt că antrenoarea daneză împlineşte azi 42 de ani.Echipa este deja pusă în gardă şi i-a pregătit o surpriză. Nordicanu va rata momentul, ci va fi în această seară în mijlocul elevelorsale, anunţându-şi revenirea în România.

Dar ştiţi oare ce făcea Anja la 25 de ani? Sau la 30 de ani?ProSport a făcut o incursiune prin momentele jubiliare ale AnjeiAndersen din punct de vedere al vârstei şi a constatat cusurprindere că, de fiecare dată, a jucat o finală de cupă europeanăîn sezonul respectiv. Excepţie doar la 20 de ani, moment totuşiimportant în cariera Anjei, marcat de debutul la echipanaţională.

Mai mult, Andersen nu a pierdut niciun meci în preajma zilei denaştere. Chiar dacă acum nu este un jubileu, această sărbătoarereprezintă un moment special pentru nordică, având în vedere că seaflă în premieră, într-o astfel de zi, în calitate de antrenor alunei echipe de club de peste hotare, în speţă Oltchim.

20 de ANI

Anja îşi făcea deja simţită prezenţa în handbalul mare. În 1989debuta în echipa naţională a Danemarcei, selecţionată care ulterioravea să domine handbalul mondial ani la rândul. În total, Anja astrâns 133 de selecţii.

25 deANI

În preajma zilei de naştere, Andersen câştiga cu Walle Bremen(Germania) meciul cu Krim Ljubljana (22-21), contând pentru manşaretur a sferturilor de finală ale Cupei Cupelor. În acel sezon,daneza câştiga Cupa Cupelor cu formaţia germană, dar şi primaediţie a Campionatului European cu reprezentativa nordică.

30 deANI

Câteva zile

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 30 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 30 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 38 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°