Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu ar fi picat Bac-ul. Vezi ce notă îi dau profesorii pentru soluţionarea unui subiect de la proba de română

Publicat in Jurnalul, joi 13 iunie 2013 · ·

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu nu ar fi trecut examenul de bacalaureat, daca l-ar fi dat acum, iar solutiile sale ar fi fost similare celei prezentate ieri, in direct, la un post de televiziune, pentru subiectul al doilea de la proba de Limba si literatura romana.

Pentru solutia prezentata aseara, Funeriu a primit note intre 0 si 5 de la profesori de calibru, care au facut parte din comisiile de examinare in acest an sau din anii anteriori si care au evaluat 'lucrarea' demnitarului, la solicitarea Jurnalului National.

Situatia este cu atat mai penibila pentru ministru, cu cat, dupa promptitudinea cu care a raspuns acesta invitatiei moderatorului Ion Cristoiu de a solutiona subiectul, se deduce ca a venit 'cu tema pregatita'.

In favoarea lui Funeriu este doar scuza ca, asa cum a precizat in cadrul aceleiasi emisiuni, este profesor de chimie, nu de romana.

Cum arata solutia Funeriu

Cerinta a fost: 'Scrie un text de tip argumentativ de 15 - 30 de randuri despre cunoasterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmatia lui Nichita Stanescu: 'A avea un ideal inseamna a avea o oglinda''.

Funeriu raspunde: “Acest subiect nu poate sa nu fie oarecum influentat de o experienta personala pe care am trait-o si care mie mi-a schimbat destinul. A fost in momentul in care am fost angajat de Institutul japonez pentru care am lucrat, care m-a angajat din momentul in care eram cercetator in Statele Unite. Dupa ce m-au angajat, am mai continuat sa stau sase luni in Statele Unite, platit de Institutul japonez si, la un moment dat, mi-au spus: acum este momentul sa vii in Japonia. Si am avut o discutie cu directorul institutului caruia i-am spus, nefiind 100% sigur ca e bine sa merg in Japonia, l-am intrebat: ce se intampla daca nu merg in Japonia? Nu a spus nimic 3 minute, aproximativ, dupa care mi-a spus: as crede c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 23 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 23 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 23 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 23 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°