Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panourile radiante, alternativa la centrala termică

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 30 iulie 2010 ·

1.840 de braşoveni şi-au debranşat locuinţele de la sistemul centralizat. Drept soluţii, ei au ales centralele termice, însă panourile radiante câştigă tot mai mult teren

Anularea subvenţiilor la încălzirea în sistem centralizat determină tot mai mulţi braşoveni să se debranşeze. Numai de la începutul anului au fost debranşate de la CET Braşov 1.840 de apartamente, însă cererile se pot înregistra până în data de 19 august. Soluţia la modă este microcentrală termică de apartament, însă nu este singura. Panourile radiante câştigă tot mai mult teren, întrucât localnicii apelează în număr tot mai mare la această modalitate de încălzire a locuinţei. Anul trecut, în cel puţin 200 de apartamente din Braşov s-au montat astfel de panouri radiante.

Radiaţii sănătoase

Experţii spun că panourile radiante sunt mult mai sănătoase decât centralele termice. „Panourile radiante funcţionează altfel decât centralele termice. În primul rând pentru că folosesc energie electrică, şi nu gaze naturale. La baza lor stă o rezistenţă nemetalică, din carbon, care eliberează radiaţie termică în infraroşu. Spre deosebire de centrală termică, camerele se încălzesc mai greu, însă încălzirea este uniformă, plecând din pereţi”, ne spune reprezentantul unei firme care comercializează astfel de panouri. Principiul după care funcţionează aceste sisteme de încălzire este identic cu cel după care Soarele încălzeşte Pământul, prin intermediul radiaţiei infraroşii. Acestea nu dăunează sănătăţii oamenilor, iar sistemul este recomandat de Uniunea Generală Europeană pentru Protecţia Mediului.

Costă cât o centrală

Panourile au şi avantaje: în primul rând, nu necesită proiect tehnic, ca în cazul centralelor. Consumă mai puţin ca o centrală termică, însă diferenţa nu este foarte mare. În mod clar, sunt mai estetice, însă nici caloriferele de generaţie nouă n

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 59 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°