Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere: cât de necesară este legea care le interzice profesorilor să mai pedepsească elevii

Publicat in Adevarul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Elevii nu mai pot fi daţi afară din clasă în timpul orelor şi nici nu mai pot fi pedepsiţi prin trimiterea la colţ sau obligarea să stea în picioare în timpul orei, astfel de măsuri fiind considerate tratamente degradante. Profesorii care vor aplica astfel de sancţiuni vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 – 2.500 de lei. Toate acestea măsuri sunt prevăzute în noua Lege privind protecţia drepturilor copilului.

Concret, în Legea pentru protecţia copilului se arată că, „în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise“.

George Roman, director de programe la Organizaţia „Salvaţi Copiii“, a explicat că acest lucru înseamnă de fapt că profesorii nu mai au voie să ţină copiii la uşă, la colţ sau să îi dea afară din clasă.

„De asemenea, sunt interzise orice tip de insultă, discriminare, obligarea copilului să stea în picioare, precum şi orice acţiune care umileşte copilul“, a precizat Roman.

Elevii salută noua lege

Iniţiativa a fost salutată de elevi, în timp ce profesorii susţin că aceste moduri de disciplinare a copiilor se regăsesc inclusiv în regulamentele şcolare.

„Mi se pare normal, nu mai trăim în vremurile când se credea că bătaia este ruptă din Rai, profesorii nu trebuie să trateze elevii astfel. Pedepsele corporale nu ar trebui să mai existe, niciodată nu vei opri un conflict tot prin jignire şi agresivitate“, a spus Cristian Gârneaţă, secretarul pe relaţii externe din cadrul Consiliului Elevilor.

„Există regulamentele şcolare care permit sancţiuni de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum 12 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 48 minute
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

VIDEO Drone ucrainene au lovit două rafinării și un aerodrom militar din Krasnodar. Moscova susține că a respins atacul

HotNews acum 20 minute
Ucraina a atacat cu drone rafinăriile Ilsky și Slavyansk din regiunea rusă Krasnodar sâmbătă dimineața devreme, provocând incendii la aceste instalații, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene. Ministerul rus al Ap

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°