Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: A cincea zi fară apă caldă

Publicat in Adevarul, duminică 5 iulie 2009 ·

Lipsa apei calde în tot oraşul îi aduce la disperare pe piteşteni. Dezinteresul autorităţilor care-şi continuă liniştite weekendul alimentează revolta oamenilor.

Bunicii noştrii aveau un obicei: sâmbătă-seara se îmbăiau pentru ca duminica să meargă curaţi la biserică. Pe la Piteşti lucrurile s-au mai schimbat. Şi nu în bine. Pe lângă faptul că nu avem apă caldă, acum mergem la biserică şi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea. La Dumnezeu pentru că duminica numai el e „de serviciu“. Autorităţile care ar fi trebuit să nu lase lucrurile să ajungă aici sunt, după cât se pare, liniştite, că e weekend. Oamenii sunt din ce în ce mai revoltaţi şi parcă nu le vine să creadă că mai trece încă o zi şi apa caldă tot nu vine.

Prima duminică fără apă caldă

Pe măsură ce zilele trec şi vocabularul piteştenilor devine mai colorat când vine vorba de autorităţi. Oamenii sunt de înţeles, doar se spală cu apă încălzită pe aragaz. Ion Mocanu, un pensionar care locuişte în centrul Piteştiului, este unul dintre cei „fericiţi“ pentru că are centrală termică. Cu toate acestea simpatizează cu restul piteştenilor care nu au asemenea dispozitiv. „Nişte nemernici, ordinari, aceşti responsabili. Măcar să fie unul din cei de acolo cinstit, măcar unul să-l văd şi eu. Gestionează jalnic această problemă. Mie mi-au cerut 200 de lei costuri de debranşare. Pentru ce?“, spune el. Soţii Stănciulescu, pensionari şi ei, sunt de-a dreptul revoltaţi. „Sunt oameni neserioşi că nu ştiu să gospodărească oraşul. Ne explică acum că o să avem apă caldă peste o lună. Sunt oameni rău-intenţionaţi“, răbufneşte Mihai Stănciulescu. Soţia sa îl susţine. „O lună este foarte mult, eu chiar am crezut că numai câteva zile o să dureze“, spune doamna Stănciulescu.

Probleme vechi fără nicio rezolvare

Ion Lencheş, un alt piteştean revoltat, crede că este vorba, de fapt, de un scenariu. „Se vrea să fie dat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 52 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°