Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filip Stoica, ANEVAR: Mă îndoiesc că există probleme prea mari pentru că evaluatorii au devenit foarte prudenţi în criză

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 decembrie 2012 ·

Evaluatorii afirmă că situaţiile în care bunurile ipotecate au fost supraevaluate sunt cel mai probabil cazuri izolate şi că băncile se află într-o poziţie confortabilă din punctul de vedere al garanţiilor deţinute.

"Având în vedere ce se întâmplă în piaţa imobiliară în ultimii trei-patru ani, eu mă îndoiesc că un evaluator ar putea să considere un bun la o valoare mult peste preţul pieţei. Evaluatorii care lucrează cu băncile sunt foarte prudenţi în această perioadă, având în vedere că piaţa este blocată. Eu personal nu am auzit de niciun evaluator care să fie cercetat de procurori într-un astfel de caz", afirmă Filip Stoica, membru în consiliul director al Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

Lanţul acordării unui credit ipotecar cuprinde pe lângă client şi bancă şi un evaluator agreat de instituţia de credit care are sarcina de a stabili valoarea garanţiei, dar şi un notar care are în competenţă auten­tificarea contractelor de ipotecă asupra bunurilor aduse în garanţie.

Băncile ar avea o problemă serioa­să dacă o parte semnificativă din bunu­rile ipotecare ar fi supraevaluate pentru că în cazul unui default practic nu ar avea de unde să îşi recupereze banii. Valoarea garanţiilor aflate în portofo­liul băncilor se ridică la echivalentul a 60 de miliarde de lei (13 miliarde de euro) doar pe segmentul creditelor acor­date persoanelor fizice şi repre­zintă 80% din soldul total al împru­muturilor, potrivit datelor Băncii Naţionale.

La acestea se adaugă garanţii imobiliare evaluate la peste 90 miliarde de lei (20 mld. euro) aferente creditelor corporate.

Evaluarea corectă a garanţiilor este cu atât mai importantă cu cât băncile au ajuns să se confrunte cu un volum semnificativ de credite neperformante şi au recuperat mii de case, aparta­mente, spaţii comerciale sau de birouri pe care încearcă să le

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°