A trecut jumătate de secol de la înălţarea Zidului Berlinului, lucru care s-a întâmplat aproximativ pe la mijlocul primului an al administraţiei Kennedy, însă abia acum ştim că beneficiem de o distanţare suficientă şi de acces la notaţii personale, relatări verbale şi documente recent desecretizate din arhivele americane, germane şi ruseşti pentru a putea prezenta cu mai multă certitudine povestea referitoare la forţele care au modelat evenimentele istorice din 1961. La fel ca mai toate dramele epice, această poveste se poate prezenta cel mai bine în funcţie de timp (trecerea unui an calendaristic), de loc (Berlinul şi capitalele lumii care i-au dat contur destinului său) şi de oamenii care au fost implicaţi.

Puţine relaţii dintre doi lideri importanţi ai vremii lor au fost afectate din punct de vedere psihologic precum cele dintre John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov, personajele principale ale acestei drame, care contrastau flagrant şi aveau ambiţii care se băteau cap în cap.

Kennedy apărea pe scena mondială în ianuarie 1961, după ce câştigase cele mai strânse alegeri din SUA din 1916 până atunci, propunând un program ce-şi propunea „repunerea Americii în mişcare”, după două mandate ale republicanului Dwight D. Eisenhower, pe care Kennedy îl acuzase că le permisese comuniştilor sovietici să câştige nu doar avantaje economice, ci şi militare. Kennedy era cel mai tânăr preşedinte din istoria Americii, fiul de patruzeci şi trei de ani al unei familii privilegiate, crescut de un tată multimilionar cu o ambiţie nemăsurată, al cărui fiu preferat murise luptând în război. Deşi atrăgător, înzestrat cu farmec personal şi un orator sclipitor, noul preşedinte prezenta suferinţe medicale începând cu insuficienţă suprarenală provocată de boala Addison şi terminând cu dureri de spate, câteodată înfiorătoare, care erau exacerbate de răni căpătate în război. Cu toa