Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii de terenuri au ieşit la vânătoare de zăcăminte

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2006 ·

La scurt timp după scandalul gazului rusesc ce ajunge în România, mai mulţi jucători autohtoni de pe piaţa de profil au demarat o campanie fără precedent de identificare a resurselor din La scurt timp după scandalul gazului rusesc ce ajunge în România, mai mulţi jucători autohtoni de pe piaţa de profil au demarat o campanie fără precedent de identificare a resurselor din subsol. Fenomenul cunoscuse încă de anul trecut o intensificare, companiile româneşti care se ocupă de prospecţiuni fiind asaltate de tot mai multe cereri. Mai mult, pe lângă solicitanţii cu vechime, gen Romgaz şi Petrom, au apărut şi alţii noi, cu o putere economică mai mică, dar interesaţi de zăcămintele de pe terenurile ce le deţin. Statisticile arată că, în ultimul an, cifra de afaceri a companiilor ce fac prospecţiuni aproape că s-a dublat, iar în 2006 se aşteaptă o altă creştere importantă a solicitărilor pentru aşa ceva. Prospecţiunile geologice sunt făcute pentru stabilirea exactă a locaţiei unui anumit zăcământ. Agenţia Naţională de Resurse Minerale are o bază de date cu informaţii naţionale, însă identificarea exactă a unui zăcământ se face mult mai greu. Amplasarea unei singure sonde de mare adâncime costă în jur de 5 milioane de dolari, iar când forajul făcut de aceasta ratează un zăcământ, implicaţiile economice sunt enorme. Prospecţiunile se mai folosesc şi la reperarea potenţialelor depozite pentru o anumită resursă, cum este cazul gazului metan. Nicolae Petrişor, directorul general al societăţii Prospecţiuni SA, susţine că goana după identificarea şi apoi extragerea anumitor resurse naturale vor avea şi alte implicaţii majore în viitor. "România ar putea extrage gaz natural, însă, în momentul de faţă, la noi nu există decât un singur depozit. Este necesar să se identifice şi alte astfel de locaţii". şi la Prospecţiuni SA au crescut foarte mult solicitările, atât din partea Romgaz şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 21 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 22 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 38 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°