Bilanţ la DNA: 2012 a fost anul în care Direcţia Naţională Anticorupţie a obţinut în premieră condamnarea unui fost premier. A aceluiaşi fost premier care a fost şi achitat definitiv, într-un alt dosar instrumentat tot de DNA.
Lăudată în continuare de Comisia Europeană şi de o parte a oamenilor politici, DNA a fost şi ţinta unor atacuri, după ce procurorii au început anchetele legate de referendum. Astăzi, oficialii DNA îşi prezintă bilanţul oficial al activităţii de anul trecut, potrivit Digi 24.
În 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, început de DNA în 2008. Tot anul trecut, şi tot pe un dosar deschis pe numele fostului premier, instituţia a primit şi cea mai grea lovitură. Chiar la primul termen de judecată, Curtea supremă a respins definitiv acuzaţiile pe care DNA i le aducea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara”.
Citeşte şi Casa Zambaccian: Poliţiştii au venit să-l ridice pe fostul premier. La faţa locului se află şi o ambulanţă. Adrian Năstase CONDAMNAT DEFINITIV LA 2 ani de închisoare CU EXECUTARE în dosarul Trofeul Calităţii
Condamnarea lui Adrian Năstase nu a fost singura premieră. Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, a primit 7 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie şi ulterior, în dosarul „Caltaboşul”, magistraţii l-au condamnat la 3 ani de închisoare, alaturi de un alt fost ministru, Decebal Traian Remeş, tot pentru fapte de corupţie.
Citeşte şi Dosarul "Caltaboşul". Foştii miniştri Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, condamnaţi definitiv la trei ani de închisoare cu executare
„Eu nu mă consider vinovat. Eu nu sunt vinovat. Eu sunt aici ca rezultat al unui abuz juridic şi, mai mult decât atât, ca o comandă politică. O spun fără niciun fel de reţinere”, declara Avram Mureşan, într-un interviu din 9 noiembrie, ac