Dragi copii... V-aţi gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă Moş Crăciun s-ar hotărî într-o iarnă să-şi închidă toate atelierele, să-şi trimită renii la păscut, iar spiriduşilor să le spună să meargă afară să se joace între ei... cu bulgări de zăpadă? Apoi, Moş Crăciun şi draga sa soţie, Crăciuniţa, să spună că vor să stea pe fotolii, cu picioarele pe scăunele, lângă şemineu, să bea câte o cană cu lapte (sau cu vin fiert!) şi să ronţăie prăjiturele.
Eeeei.... dacă s-ar întâmpla asta, ar însemna că un vis urât ar mânca toată bucuria voastră, a copiilor. Nu ar mai fi pom de Crăciun, nu aţi mai primi daruri, poate nu aţi mai merge nici cu colindul...
Gândiţi-vă că au fost vremuri când Moş Crăciun nu exista! Deci, nici toată bucuria aceasta de sfârşit de an nu exista în lumea copilăriei.
Aşa că în această Ediţie Specială dedicată frumoaselor Sărbători de iarnă veţi afla cum a apărut Moş Crăciun, cum s-a născut ideea scrisorilor către Moş Crăciun, când a ajuns el pe plaiurile mioritice şi cum a devenit el, Moşul, cel mai iubit personaj din lume.
“Era Ajunul de Crăciun, când nimeni nu mişca în casă,/ Nici măcar un şoarece./ Ciorapii erau atârnaţi cu grijă lângă coş,/ Cu speranţa că Moşul va veni curând.// Copiii erau cu toţii cuibăriţi în paturile lor,/ În timp ce vise cu fructe zaharisite li se învârteau în minte;/ Iar mama în cămaşă de noapte, şi eu – cu scufie pe cap,/ Tocmai ne pregăteam pentru o noapte lungă de somn.// Când, afară, pe pajişte, se făcu aşa un zgomot,/ Că am sărit din pat să văd ce se întâmplă./ Am fugit ca un fulger spre fereastră,/ Să deschid obloanele.// Luna, pe sânul zăpezii proaspăt căzute,/ Lumina ca ziua, totul, sub ea./ Şi ce le fu dat să vadă ochilor mei uluiţi?/O sanie micuţă, cu opt reni micuţi,/ Cu un mic bătrân, atât de vioi şi rapid,/ Că am ştiut pe dată că trebuie să fie Moşul.// Mai iute ca şoimii veniseră,/ Iar
