Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pistă de alergare pentru vaci şi tractoare in Baile Felix

Publicat in Arad Online, marți 23 aprilie 2013 ·

Scris de Călin Corpaş - Pista atletică din Băile Felix a ajuns bătaia de joc a tuturor: de la păstori la cei ce scot lemn din pădure.

Pista de alergare din pădurea Felix arată tot mai prost, de la an la an. Odinioară, aici veneau să se antreneze atleţi de renume ai României, multipli campioni olimpici şi mondiali. Gabriela Szabo e doar un exemplu în acest sens. În contextul în care pădurea din Băile Felix este exploatată în regim silvic – adică se toaletează, dar se şi taie copaci, şi nu puţini – iar pista atletică este neglijată, este puţin probabil ca loturile atletice ale României să mai frecventeze vreodată Băile din apropierea Oradiei. De altfel, de câţiva ani buni încoace, atleţii români de performanţă preferă străinătatea. Şi nu e de mirare.Noroi în loc de zgură

Fiind amplasată în pădurea gestionată de Direcţia Silvică Bihor (Romsilva), şi pista, odinioară din zgură, este tot la mâna inginerilor silvici. Între timp, însă, zgurat a dispărut. A rămas, în schimb, noroiul, şanţurile lăsate de roţile diverselor vehicule. În 2005, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport renunţa la administrarea pistei, din cauza chiriei tot mai mare pe care o impunea Romsilva. Direcţia Silvică Bihor a crescut tarifele ca urmare a schimbărilor din reglementarea care îi organiza activitatea. După preluarea pistei, Direcţia Silvică putea chiar să desfiinţeze pista! „Din 2005, s-a renunţat la folosirea ei de către Direcţia de sport şi tineret. Cu modificările din legislaţie, taxele deveniseră tot mai mari. În doi ani ne obligam să o reîmpădurim. Nu s-a făcut acest lucru, însă nici nu s-a mai investit nimic în ea”, admite şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Florescu. Şi nici cei ce ar trebui să o păzească, împreună cu pădurea, nu se omoară cu firea. O spun chiar şi localnicii întâlniţi la faţa locului. „Oamenii pădurarului Sandu” au liberă trecere. Prin pădure şi pe pistă, ni

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 33 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°