Pe alocuri, în România mai există încă – pe lângă oamenii care fug de le sfârâie călcâiele în „ţări mai civilizate şi mai bogate“ – oameni ambiţioşi, încăpăţânaţi şi hotărâţi să facă treabă. Unii dintre ei, din fericire pentru sănătatea noastră, sunt medici.
Ei preferă să nu plece în spitalele din străinătate şi să câştige un salariu bun doar pentru a „unge rotiţele" unui sistem care deja funcţionează. Ei se încăpăţânează, în schimb, să rămână aici, să se opună unui sistem care nu funcţionează deloc bine, să muncească mai mult benevol, ba chiar să şi cheltuiască propriii bani. Totul numai ca să facă treabă în România.
„De ce?", m-am întrebat. Pentru ei este un avantaj faptul că, sub multe aspecte, sănătatea românească a rămas încremenită, de peste 20 de ani, ca-ntr-un tablou ceauşist cu macarale. Aici, spre deosebire de ţările din vest, există avantajul că mai sunt încă multe de făcut, spun ei.
Am citit de curând un reportaj despre un medic care a făcut treabă în România şi care nici măcar nu este român. Sirianul Raed Arafat a pornit la drum în revoluţionarea sistemului de urgenţă românesc cu „arafatul", o maşină pe care a cumpărat-o din banii lui şi cu care salva vieţi acum 20 de ani. Un alt exemplu l-am întâlnit de curând într-un laborator de somnologie, înfiinţat într-o debara dezafectată, tot din bunăvoinţa unor medici.
Astfel de oameni sunt rari ca o eclipsă totală, dar parcă te fac să-ţi doreşti să mai rămâi o vreme în România.