Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justiția, CUIBUȘORUL DE NEBUNII al președintelui Judecătoriei: 14 procese judecate ÎN PAT CU AMANTA

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Horia Tocan, președintele Judecătoriei Turda, făcea un cuplu imbatabil cu tinerica Iulia Costin: în 14 procese, toate câștigate, ea era avocatul apărării, el judecător.

Judecătorul Horia Tocan a fost zburat din magistratură pentru că a amestecat datoria cu plăcerile. Ca președinte al Judecătoriei Turda, ajunsese să nu se mai ferească, își trimitea bezele cu avocata Iulia Costin în ședințele din instanță, iar uneori lua o pauză și se retrăgea în birou cu tânăra sa prietenă, lăsând perplexă asistența.

În inconștiența sa, sau poate sfidător, Horia Tocan a postat pe Facebook imagini în care o îmbrățișează pe Iulia Costin în desele lor vacanțe în cele mai scumpe destinații din lume. Și în tot acest timp judeca dosare la care pârâții erau apărați de iubita lui, avocata Costin. „A soluționat 14 cauze în care reprezentant al părților a fost un avocat cu care domnul judecător se afla într-o relaţie apropiată şi nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere”, scrie în decizia de excludere luată de CSM.

Vacanțe de lux pentru cei doi porumbei

Cei doi s-au cuplat în 2010, conform datelor din anchetă. Pentru această femeie, judecătorul din Turda a divorțat și, din acel moment, s-a afișat în văzul lumii cu noua iubită. Cheia succesului era simplă: Iulia Costin a câștigat toate procesele prezidate de Horia Tocan. În paralel au trăit pe picior mare: în numai doi ani au vizitat Singapore, Dubai, Monaco, Germania, Tunisia, Creta, Slovacia. Acum, de Revelion se pregăteau să meargă pe o insulă din Oceanul Indian. Numai aceste călătorii au costat zeci de mii de euro. Primul care a reclamat relația amoroasă a fost Liviu Copil, administratorul unei asociații agricole din județul Cluj. „Dom`le, își făceau cu ochiul unul altuia, ea pleda pentru adversarul nostru, iar el o sorbea din priviri. I-am văzut cu ochii mei cum s-au sărutat în Cluj, în fața Palatului de Justiție”, s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°