Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul din Corabia îşi aşteaptă sfârşitul

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 iulie 2011 ·

Spitalul din Corabia este pe marginea prăpastiei şi apelează la mila celor aproximativ 30 de primării din zonă pentru susţinere financiară, după ce salariile au fost deja micşorate cu 12% şi s-a renunţat la un contract. Cum bani nu sunt, se întrevede doar desfiinţarea.

Spitalele din judeţ, cu excepţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, lovite de noul contract semnat la sfârşitul lunii trecute cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Olt, caută cu disperare soluţii pentru a-şi administra eficient bruma de bani şi a scăpa de faliment. La Corabia, unde spitalul de rang IV primeşte, după noul contract, doar 460.000 de lei, faţă de necesarul lunar de 600.000, s-a trecut deja la tăieri de salarii. „Am fost nevoit să închei acte adiţionale la contracte pentru a micşora salariile, astfel încât la eventualele acţiuni în instanţă să fim acoperiţi. Avem personalul la minimum din normativ. Nu putem concedia pe nimeni, aşa că a fost singura soluţie. Am mai tăiat din cheltuieli, am renunţat la serviciul de curăţenie, care era externalizat şi plăteam contract, stabilind să facem dezinsecţiile cu oamenii noştri. Căutăm şi alte soluţii, însă nu ştiu dacă vom scăpa cu bine. Acum ne ducem cu mâna întinsă la primăriile din zonă, care, dacă ne-ar da măcar 5.000 de lei pe an, nu pe lună, tot ar fi ceva. Primăria Corabia cu ce să ne ajute? Poate cu o vorbă bună“, a declarat managerul Mihai Dorcu.

Unitatea sanitară din Corabia este una dintre cele mai vitregite prin noul contract, o diminuare cu 17% a bugetului de anul trecut intervenind doar prin faptul că a fost încadrată în gradul IV de competenţă. S-a adăugat scăderea din necontractarea serviciilor pe care spitalul s-a angajat că le face, iar datele de anul trecut arătau că este posibil, însă CJAS a spus simplu că nu are bani pentru a plăti mai multe servicii, s-a mai tăiat din numărul de paturi... Se caută

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°