Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrână de 86 de ani, omorâtă în bătaie. Fiul ei, suspect principal

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 19 iulie 2012 ·

O crimă cumplită s-a petrecut în comuna Bosanci, o femeie în vârstă de 86 de ani murind după ce a fost bătută cu sălbăticie. Şi mai şocant este că principalul suspect de comiterea faptei este chiar fiul ei, un bărbat în vârstă de 58 de ani.

Decesul Elisavetei Stanciuc, femeia de 86 de ani, a survenit în cursul zilei de marţi, iar iniţial nu au existat suspiciuni de comitere a unei fapte penale. Femeia locuia împreună cu fiul ei, Gheorghe Stanciuc, iar acesta a susţinut că mama sa a murit de moarte bună.

Omorul a ieşit la iveală după ce medicii legişti au efectuat, ieri, autopsia cadavrului. S-a constatat că octogenara avea multiple leziuni interne, inclusiv mai multe coaste rupte, care nu putea fi provocate decât prin acte de violenţă de mare intensitate.

Imediat, ancheta a fost preluată de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Principalul suspect luat în calcul a fost fiul femeii. Bărbatul a fost ridicat ieri după-amiază de la domiciliu şi dus la audieri. În faţa anchetatorilor şi a procurorului criminalist, bărbatul a negat vehement că şi-ar fi omorât mama. Aseară, audierile continuau, iar anchetatorii urmau să decidă dacă îl vor reţine pe suspect. Din locuinţa în care s-a petrecut oribila faptă poliţiştii au ridicat mai multe indicii care i-ar putea ajuta la probarea autorului.

Din informaţiile pe care le avem, Gheorghe Stanciuc a fost căsătorit şi are şase copii. Atât nevasta, cât şi copiii sunt plecaţi de mai mulţi ani în străinătate, acasă rămânând doar bărbatul şi mama sa. Acesta locuia în casă, în timp ce mama acestuia stătea într-o bucătărie. Apropiaţii au relatat că bărbatul era un împătimit consumator de băuturi alcoolice, în ultima perioadă el vânzând toate bunurile de pe l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°