Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: 200 de membri ai partidului unic au demisionat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 aprilie 2011 ·

Denunţată de ţările occidentale, represiunea siriană a divizat aleşii ţării. Ieri, 200 de membri ai partidului Baas, partidul unic, au demisionat pentru a protesta astfel faţă de violenţele comise de forţele de securitate, relatează Euronews. Sursa: Reuters

E un gest greu de imaginat înainte de debutul mişcării de contestare a regimului de la Damasc, pe 15 martie.

Însă în urma reprimării sângeroase a protestelor, soldate cu peste 500 de morţi, aceşti aleşi din provincia Deraa şi regiunile vecine au vrut să-şi facă auzite vocile.La fel ca cei 28 de membri ai Baas care au părăsit formaţiunea la Banias.

"Serviciile de securitate au demolat valorile pe baza cărora am crescut noi. Denunţăm şi condamnăm tot ce s-a petrecut şi anunţăm fără regret retragerea noastră din partid. Practicile serviciilor de securitate faţă de cetăţeni dezarmaţi în Banias şi în sate vecine, în special la Baida, sunt contrare tuturor valorilor umane şi sloganurilor partidului Baas", se arată într-un text semnat de demisionari.

Fără acord la ONU

Între timp, proiectul european de rezoluţie care condamnă represiunea din Siria a fost respins aseară de Rusia, China şi Liban. Oficialii de la Moscova şi Beijing se opun oricărei ingerinţe în afacerile interne ale Siriei.

Rusia şi China au blocat o declaraţie propusă de Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia, care condamna intervenţia armatei şi tirurile cu gloanţe împotriva manifestanţilor în Siria.

După terminarea discuţiilor în spatele uşilor închise, ţările occidentale din Consiliul de securitate au lansat un apel la o reuniune publică pentru a-şi putea exprima dezaprobarea faţă de represiunea declanşată de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, notează Agerpres.

VEZI AICI CE SANCŢIUNI RISCĂ REGIMUL DE LA DAMASC

În lipsa unui acord la Naţiunile Unite, Uniunea Europeană şi Statele Unite ar pute

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 32 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 53 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°