Omul a tatonat în dreapta şi în stânga câţiva ani. Voia să vândă fotbalişti în apus. N-a mers. A început să aducă acolo muncitori din ţară. Nu plătea impozit pentru ei, locuiau la el în casă, le dădea bani puţini. S-a chivernisit rapid. L-am vizitat într-una din vilele lui, situate în două ţări. Patru nivele, lift interior, două maşini de lux în garaj, televizoare în toate încăperile, aparatură sofisticată, tot ce vrei. A refăcut în acelaşi spirit - rece, impecabil - casa de la Bucureşti. Între timp, a cumpărat, împrumutând, printr-un intermediar "prieten", în România, într-o zonă zisă a fi de mare viitor, sute de hectare. Aveau să-l îmbogăţească definitiv. Sunt pe cale să-l ducă la sapă de lemn. Prietenul l-a tras în piept.

Discuţie la radio, cu mine, despre canon. Plecând, mă întreb, adică îmi pun întrebarea mie: când eşti tu însuţi, când te porţi normal sau când nu iei nimic în serios? Mă apăr cum pot: mai întâi, nu există un eu însumi; în al doilea rând, numai pe mine însumi nu mă iau în serios.

T descoperă în debaraua mansardei saci aduşi de la Timişoara şi până acum nedesfăcuţi. Haine ale fetelor de când erau mici, de când erau şcolăriţe. Petece la coate, în genunchi, cârpituri, fâşii adăugate ca să le poată purta şi după ce ieşiseră din ele, trecute de la Corina la Alexandra... În timpul ăsta, din atelierele de meditaţii date de colegii noştri candidaţilor la admitere ieşeau apartamente, ieşeau maşini. Vorba dramaturgului: importanţa de a fi onest!

După ce dezbătusem chestiuni serioase referitoare la sport, îl întreb pe Maxone dacă vrea să vorbească şi cu "mama". "Accept", zice el. E un umor de o vârstă nouă. După aceea, redevine copil: "Mama, am glumit!"

"-De ce eşti bosumflat? - Sunt în criză de inspiraţie. - Scrie despre alegeri." Ce naiba să scriu? Când vine vorba de politica românească, simt că mă î