Oltcitul este o maşină bună, dar mofturoasă. Afirmaţia îi aparţine studentului la Litere Iulius Trifan, care ştie foarte bine acest lucru după ce a înlocuit 90 la sută din piesele autoturismului său. În urmă cu doi ani, tânărul a pus bazele Clubului Oltcit. Iulius a descoperit ce înseamnă un Oltcit acum patru ani. Autoturismul a fost cadoul de majorat primit de la părinţi. Iniţial, perspectiva de a conduce un Oltcit nu l-a încântat pe Iulius, care s-a gândit serios să-şi vândă maşina şi să cumpere ceva mai nou şi mai „de firmă”.
Situaţia s-a schimbat când a descoperit forumul celor pasionaţi de maşinile produse la Craiova. Iulius Trifan a pus bazele clubului de la Galaţi, în urmă cu doi ani, după ce s-a întâlnit, în parcarea Universităţii din Galaţi, cu Andrei Alecu. „Împreună am creat acest club. La început am fost noi doi şi încă un prieten. Acum suntem zece” , îşi aminteşte tănărul.
Regula de bază a clubului e aceea că toate problemele tehnice ale maşinilor sunt rezolvate în cadrul acestuia.
Niciunul dintre tineri nu are pregătire de mecanic, dar au preferat să descopere singuri secretele meseriei şi să nu plătească tarife piperate profesioniştilor.
„În Galaţi, mai e un singur mecanic de Oltcit, foarte bun. Tarifele practice de el sunt însă foarte mari. Nu am avut de ales şi am luat cartea în mână. Am învăţat să dau un motor jos, cum să îl segmentez, cum sa reglez carburatorul. Când sunt probleme deosebite, ne întâlnit cu toţii. Şapte îşi dau cu părerea, unul munceşte, dar problema se rezolvă” , mărturiseşte cu satisfacţie Iulius.
Reuniune la Barajul Siriu
Membrii clubului Oltcit din Româmia se întâlnesc în fiecare an pentru a petrece împreună şi, evident, pentru a vorbi despre maşinile lor. În acest an, reuniunea a avut loc la Barajul Siriu. „În fiecare an ne întâlnim în altă parte. Locaţia este stabi