Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două persoane au fost puse sub acuzare, în cazul exploziilor cu gaz de la Sighetu Marmaţiei. Conducta era construită greşit

Publicat in Gandul, luni 5 martie 2012 ·

Procurorii au descoperit mai multe nereguli, în urma cercetărilor făcute după ce o conductă de gaz s-a fisurat şi a provocat două explozii la Sighetu Marmaţiei, pe 19 februarie.

Două persoane au fost puse sub acuzare pentru ucidere şi vătămare din culpă, precum şi pentru distrugere. Este vorba despre fostul şef de şantier care a executat lucrarea de instalare a conductei şi de un angajat al firmei BERG Sistem Gaz, care a avizat lucrarea, deşi nu era conformă cu standardele de construcţie.

Conducta era îngropată la o adâncime de doar 66 de centimetri, deşi adâncimea standard pentru ţevile de gaz este de 90 de centimetri, iar stratul protector de nisip, de 10 centimetri, pe care trebuia să se afle conducta de gaz, lipsea cu desăvârşire în locul respectiv, au constatat procurorii.

Cel de-al doilea învinuit , responsabil cu lucrările de construcţie din partea firmei Berg Sistem Gaz, "în perioada 2005-2006 a vizat documentele tehnice, deşi poziţionarea conductelor s-a făcut la o altă adâncime decât cea prevăzută în proiect şi fără ca aceste conducte să fie fixate pe un pat de nisip. În acelaşi timp, probatoriul a relevat că amplasarea în fapt a conductei s-a făcut în alt loc decât cel prevăzut în proiect", arată procurorii.

Totodată, procurorii au aflat că angajaţii firmei Berg Sistem Gaz au fost sesizaţi de mai multe ori de locuitorii din zonă, cu privire la scurgeri de gaz, însă nu au făcut nimic, ba chiar au cerut unei persoane să renunţe la detectorul de gaz care dădea alarma.

"De fiecare dată angajaţii firmei distribuitoare a gazului au susţinut că nu au semnalat prezenţa gazului metan. Mai mult decât atât, au recomandat persoanei fizice care a făcut sesizarea să renunţe la aparatul pe care îl avea montat pentru detectarea gazului metan", scriu procurorii.

În noaptea de 19 februarie, o explozie a avut loc în clubul Euphobia d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 53 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 2 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 2 ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°