Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă secţie de oncopediatrie, inaugurată de 1 iunie în Capitală

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Institutul Oncologic Bucureşti are de sâmbătă o secţie modernă de pediatrie. Fiecare salon are două paturi, grup sanitar propriu şi cablu tv. În plus, au fost cumpărate şi aparate performante pentru copiii care au nevoie de radioterapie. Totul a costat 54 de milioane de lei şi a fost realizat pe parcursul a trei ani, informează Realitatea.net.

În fiecare an, 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer. Peste 100 ajung să fie trataţi la Institutul Oncologic Bucureşti. "Sunt copii care stau cu perfuzii prelungite timp de trei, patru, cinci zile. Astea sunt tratamentele citostatice în marea majoritate a tumorilor solide la copii", a declarat şefa secţiei de Oncopediatrie, Monia Dragomir.

"Din păcate, nici copiii nu sunt scutiţi de suferinţe. Dacă ei suferă, măcar să-i facem suferinţă să treacă cât mai repede. Modernizările pe care le-aţi văzut o să facă copiii cât de puţin să simtă că sunt bolnavi, dar în acelaşi timp să aibă şi şanse mult mai mari să se întoarcă şi să crească fiind vindecaţi de problemele pe care le au", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, prezent la inaugurare.

Andreea are şase ani şi a fost diagnosticată cu o tumoră craniană. Ultimele patru luni şi le-a petrecut în spital, într-un salon renovat în urmă cu mulţi ani. Astăzi a zâmbit pentru prima oară după multe luni când a intrat în camera de joacă din noua secţie. "Aici e cel mai bine din lume. Dincolo aveam numai jocuri, numai jocuri din alea mari, spune Andreea.

Acum sunt internaţi 20 de copii la Institutul Oncologic Bucureşti.

Institutul Oncologic Bucureşti are de sâmbătă o secţie modernă de pediatrie. Fiecare salon are două paturi, grup sanitar propriu şi cablu tv. În plus, au fost cumpărate şi aparate performante pentru copiii care au nevoie de radioterapie. Totul a costat 54 de milioane de lei şi a fost re

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 3 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 14 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 36 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°