Ma gandeam deunazi ca oamenii normali se duc la mall ca la prostituate: le e cam rusine, se uita in stanga si-n dreapta cand trec strada, sa nu-i vada vreun cunoscut, dar o fac pentru ca tanjesc dupa ceva nou. Asa tanjeam eu dupa cinema 3D. Si m-am dus la mall ca inecatul, sa vad ambele filme 3D care rulau in seara respectiva.
Primul a fost Scar, cel mai prost film facut in istoria recenta. Cica ar fi horror. Aiurea. Fraierii care impart filmele pe categorii inca nu au inteles ca horror e un film la care te sperii, nu unul la care nu suporti sa te uiti pentru ca ti-e scarba. Ce-i drept, nu stiu daca exista un nume pentru acest gen de filme. Sa le zicem bleahorror.
Scar este, deci, un bleahorror. Nu va povestesc actiunea tembela a filmului si sar peste gaurile teribile din scenariu, ca nu vreau sa atentez la felia de paine a Iuliei Blaga. Un singur lucru as vrea sa amintesc, legat de film in sine: actorii jucau mult mai prost decat actorii din filmele erotice, daca cunoasteti. Recitau replici banale cu o asemenea emfaza incat te intrebai daca nu cumva asta era partea care trebuia sa te sperie.
Mark Twain spunea ca un roman bun e acela pe care cel care-l citeste crede ca l-ar fi putut scrie. Din pacate, formula nu se aplica si la filme. Pentru ca sunt sigur ca toata lumea din sala putea sa joace mult mai bine si mai convingator decat acele panarame de actori.
Cat despre senzatia 3D, a fost o experienta dezamagitoare. Poate a avut de-a face si cu faptul ca nu mai gasisem locuri decat pe primul rand, desi cumparasem biletele cu 6 ore inainte. De fapt, 3D-ul filmului a constat in mai multe secvente in care actiunea se petrecea in spatele unui element de decor, deci in profunzime, deh. Iata cam care cred eu ca a fost mecanismul de gandire al regizorului: avem trei oameni care discuta. Cum ii facem noi pe astia sa para 3D? Simp
