Bulgaria a amenințat astăzi că va renunța la politica sa de consens în cadrul chestiunilor de politică europeană, în urma refuzului de a fi primită, alături de România, în spațiul Schengen. Avertismentul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Nikolaï Mladenov, la două zile de la decizia anunțată la Bruxelles. Sursa: EVZ
”Bulgaria nu este candidată, ci membră la Uniunea Europeană. Avem o poziție asupra tuturor subiectelor discutate în Consiliul European și există numeroase politici care nu pot fi realizate fără cooperarea noastră”, a declarat șeful diplomației bulgare, în primul comentariu făcut după decizia de joi a oficialilor de la Bruxelles.
”Nu ne puterm permite ca cetățenii noștri să fie tratați drept cetățeni europeni de rang inferior în Europa”, a subliniat ministrul bulgar, potrivit AFP.
Consiliul UE al miniștrilor de Interne (JAI) a amânat, joi, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, deși cele două state au îndeplinit criteriile tehnice.
Olanda şi Finlanda s-au opus aderării celor două țări, blocând obţinerea consensului. Practic, aderarea României şi Bulgariei nu a mai fost supusă la vot, amânându-se pentru o dată ce nu a fost stabilită. Cele două state au invocat motive ce nu ţin de condiţiile tehnice cerute în mod obişnuit pentru ca un stat să adere la Schengen - rezultate ireversibile în lupta împotriva corupţiei.