Doi primari şi un viceprimar PDL din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt cercetaţi penal de Parchetul Judecătoriei Năsăud, fiind acuzaţi că ar fi împiedicat mai mulţi oameni să voteze la referendumul din 29 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul din localitatea Parva, Ioan Strugari, şi cel din comuna Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, precum şi viceprimarul din Runcu Salvei, Vasile Pop, toţi trei membri PDL, sunt cercetaţi penal de procurori.
Totodată, Parchetul Judecătoriei Beclean a deschis două dosare penale, unul în care cercetează mai multe persoane din Beclean şi Figa pentru vot multiplu, iar altul în care sunt cercetaţi primarul comunei Chiuza Grigore Bradea (PSD) şi viceprimarul Ioan Plăian (PNL) sub acuzaţia că ar fi violat secretul votului.
Procurorul Angela Sîngeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că pe numele celor trei au fost depuse plângeri penale, fiind acuzaţi că ar fi convins mai mulţi cetăţeni din comunele lor să nu se prezinte la vot la referendum.
"Sunt plângeri pe numele celor trei persoane – Ioan Strugari din Parva, Anchidim Pavelea şi Vasile Pop din Runcu Salvei sub acuzaţia că ar fi împiedicat lumea să vină la vot faptă prevăzută şi de art. 54 alineatul 1 din Legea 3/2000. Cei trei sunt cercetaţi de Parchetul Judecătoriei Năsăud. De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean are în lucru două dosare, unul vizând votul multiplu al unor cetăţeni din Figa şi Beclean, iar altul care vizează pe Grigore Bradea şi Ioan Plăian din Chiuza care ar fi violat secretul votului intrând în cabine cu unii cetăţeni", a declarat procurorul Angela Sîngerzan.
Contactat telefonic, primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acuzaţiile care i se aduc lui şi viceprimarului sunt neîntemeiate.