Majoritatea jucătorilor români ce activează în străinătate s-au întors în ţară pentru a fi împreună cu cei dragi în perioada sărbătorilor de iarnă. Este şi cazul „Goienilor" care alături de tatăl lor, Vasile, şi rude au petrecut Crăciunul la Scheia, o localitate de lângă Suceava.
Dorin activează în prezent la Asteras Tripolis în Grecia, în timp ce fratele său Lucian asigură defensiva la clubul chinez Beijing Baxy, dar de sărbători cu toţi s-au reunit acasă, acolo unde îi aşteptau rudele. Iar, familia Goian e extrem de numeroasă. Cei şapte fraţi, patru băieţi şi trei fete, au la rândul lor copii, astfel că Vasile Goian, tatăl „clanului", are peste o duzină de nepoţi.
Mai mult, dintre toţi copiii doar fetele Veronica, Iuliana şi Mărioara nu au practicat fotbalul, în rest cei patru băieţi au activat toţi în sportul - rege, pe lângă Dorin şi Lucian, Liviu îmbrăcând tricoul celor de la Debrecen, iar Gigi pe cel al Forestei. Oricum, seara de Crăciun a fost una specială fiindcă pe lângă revederea familiei, cei prezenţi s-au putut delecta şi cu „recitalul" susţinut de fotbalişti, în timp ce altcineva din familie îi acompania la chitară.