Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole ajuns vineri, în jurul orei 10.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde sunt sute de admiratori şi unde sicriul va rămâne până în jurul orei 16.00.
Potrivit Mediafax, la faţa locului, se află rude şi foarte mulţi fani ai artistei, soţul Mădălinei Manole, dar şi mama acesteia.
Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost depus vineri dimineaţă, în jurul orei 4.00, la capela Bisericii "Sfânta Treime" din Ploieşti, după ce a fost adus de la Bucureşti.
De la ora 16.00, va fi oficiată o slujbă specială în afara Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după care artista va fi înmormântată, în jurul orei 17.00, în Cimitirul Bolovani din municipiul Ploieşti.
Cortegiul funerar a plecat de la Sala Radio din Capitală în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.30. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole fusese depus în foaierul Sălii Radio joi, în jurul orei 15.30, artista fiind aşteptată de circa 100 de fani şi de reprezentanţi ai presei. Cei prezenţi au aplaudat-o pe artistă în momentul în care sicriul a fost depus în foaierul Sălii Radio.
Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole ajuns vineri, în jurul orei 10.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde sunt sute de admiratori şi unde sicriul va rămâne până în jurul orei 16.00.
Potrivit Mediafax, la faţa locului, se află rude şi foarte mulţi fani ai artistei, soţul Mădălinei Manole, dar şi mama acesteia.
Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost depus vineri dimineaţă, în jurul orei 4.00, la capela Bisericii "Sfânta Treime" din Ploieşti, după ce a fost adus de la Bucureşti.
De la ora 16.00, va fi oficiată o slujbă specială în afara Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după c