Sanctiunile aplicate de CNA Antenei 1 si OTV pentru difuzarea imaginilor cu Emil Boc dezbracat sunt foarte necesare si corecte, cu singurul amendament ca, poate, amenda de 200 de mii de lei incasata de televizunea lui Dan Diaconescu este mai usturatoare decat cele 10 minute de program pierdute de Antena1, chiar daca este vorba despre prime-time si despre principala editie a Observatorului.
In orice caz, sunt doua sanctiuni cu adevarat exemplare, al caror mesaj este clar: nu se poate chiar orice, exista o limita dincolo de care nu se poate cobori. O limita, cred, cu mult prea coborata. CNA promite sa monitorizeze foarte strict cele doua posturi pentru a vedea daca repeta faptele incriminate. Ar trebui sa monitorizeze foarte atent intreaga presa, pentru ca pe ecrane sunt cu mult mai multe enormitati de sanctionat, fie ca vorbim despre vulgaritati ingrozitoare, uneori la limita sexului in direct, despre schingiuiri teribile ale limbii romane, despre manipulari grosolane.
Mare, prea mare parte din audiovizualul romanesc are calitatea continutului unei latrine din care ne lovesc permanent tot felul de miasme politice sau doar comerciale. Televiziunile, mai ales cele de stiri, nu mai slujesc decat interesele privat ale patronilor, fie ele politice sau economice. Iar principala cale, cea mai facila, de satisfacere a acestor interese tine de stimularea si indoparea curiozitatii publicului.
Curiozitatea, adesea morbida, este usor si ieftin de hranit, aduce audiente si castiguri mari, dar permanenta ei stimulare determina sau macar contribuie la o sminteala generala a societatii, ceea ce contravine flagrant intersului public. Este chiar o crima. Si tocmai de aceea reactia breslei la terfelirea imaginii unui om abosolut nevinovat. Nu am vazut jurnalisti, cu exceptia celor direct implicati in abjectia cu pricina, care sa aprobe gestul si sa ia