Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FATĂ ÎNJUNGHIATĂ DE IUBIT. Adolescenta de 15 ani A REFUZAT SĂ FUGĂ cu cel care o ceruse de nevastă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 mai 2013 ·

La un pas de tragedie a fost o fată de 15 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava. Iubitul ei, Vasilică, un tânăr de 20 de ani, a încercat să o convingă să fugă cu el din casa părintească. Fata a refuzat. Supărat, Vasilică i-a înfipt un cuţit în piept şi a fugit.

Incidentul a avut loc azi-dimineaţă, chiar în casa părinţilor fetei."Pe băiat îl cunoşteau părinţii. Fiind din altă comună, l-au lăsat să stea peste noapte. El a tot încercat să o convingă să vină cu el, dar fata a refuzat. Drept urmare, tânărul a înjunghiat-o şi a fugit", a declarat pentru EVZ inspector principal Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Norocul fetei a fost că tatăl acesteia, Liviu, a găsit-o pe fată la scurt timp după ce a fost înjunghiată. În jurul orei 5,45, el i-a sesizat pe poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ciprian Porumbescu prin apel S.N.U.A.U. 112.

În discuţiilor cu părinţii fetei poliţiştii au aflat că,duminică seara, Vasilică, de fel din comuna Păltinoasa, a venit la locuinţa familiei fetei pentru a cere încuviinţarea părinţilor minorei ca aceasta să-i devină logodnică. S-a lovit, însă, de refuzul categoric al tatălui.

El a rămas la locuinţa acestora peste noapte, iar în jurul orelor 5,oo i-a cerut feteii să fugă împreună din casa părintească.Fata a refuzat, însă, iar răspunsul ei l-a enervat pe Vasilică. Acesta i-a aplicat minorei o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng după care a fugit.

Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava stabilindu-se diagnosticul „plagă înjunghiată hemitorace stâng”, iar în urma examinării medico-legale s-a stabilit faptul că viaţa victimei a fost pusă în pericol.

"Din fericire, lama cuţitului nu a atins inima iar fata a scăpat cu viaţă", a explicat inspectorul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 17 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 49 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°