Temperaturile scăzute nu au speriat pe toastă lumea. Kelemen Laszlo din Sf.Gheorghe s-a gândit să îşi întărească sistemul imunitar printr-o baie îngheţată la propriu.
Preşedintele Asociaţiei de Protecţie a Păsărilor Rara Avis din judeţul Covasna, Kelemen Laszlo a săpat în gheaţă o gaură suficient cât să încapă în ea şi a aşteaptă cea mai frijuroasă zi. Ieri, costumat doar în şort, o căciulă, ochelari şi un batic la gât, s-a scufundat în apă până la subsiori.
„Este un obicei pe care îl practic de trei ani încoace. Din copilărie mă gândeam să fac asta, dar târziu mi-a venit curajul şi m-am gândit să trec la fapte. Şi vara şi iarna petrec mult timp la Reci (n.r. lac din Covasna) şi am zis să încerc. Cu cât e mai frig, cu atât e mai bine. E bine pentru imunitate, să nu ai probleme de sănătate", a spus acesta. Laci, cum îi spun apropiaţii susţine că, deşi metoda folosită de el are efect şi împotriva virusurilor şi a gripei noi, a ales totuşi calea mai sigură şi s-a vaccinat împotriva virsului AH1N1.
Vrea să încerce şi alte lacuri
Omul povesteşte că este nevoie de antrenament. Mai întâi mergi de câteva ori şi stai în apă câteva secunde. Ieşi afară şi te înveleşti. După ce repeţi tehnica de câteva ori, cam după două săptămâni de antrenament, poţi să stai până la un minut în apa rece. „Mă pregătesc să merg şi la alte lacuri. Până acum mergeam singur. Poate cu timpul vor mai veni şi alţii. Şi mintea o stimulezi, nu doar corpul. La început ţi-e frig, dar trebuie să învingi frigul şi dacă rezişti, poţi să faci faţă şi în alte situaţii, din orice domeniu. E o experienţă unică, când intri în apă şi după mai multe săptămâni poţi să te concentrezi nu numai la frig, ci la ce te înconjoară, la frumuseţea naturii", a mai spus el.
Dacă în zilele următoare tot e frig, Kelemen Laszlo intenţionează să profite de ger şi să mai facă bai