Doar după victoria autonomiştilor din Silezia, Varşovia a conştientizat că avea o problemă cu acest teritoriu.
Silezienii au propria lor limbă, o lungă istorie comună şi trăiesc într-una dintre regiunile cele mai bogate ale Poloniei. Revendicările lor de autonomie sunt astăzi tot mai presante. La Katovice, în timpul ultimului congres al Mişcării pentru autonomia Sileziei, la începutul lunii trecute, se simţea un parfum de victorie. În această clădire care găzduia Guvernul şi Parlamentul regiunii autonome între cele două războaie, din cei 130 de delegaţi prezenţi, mulţi îmbrăcaseră costumul tradiţional. „Vrem autonomie, nu pentru că am avea o problemă cu restul Poloniei, ci pentru că suntem convinşi că vom fi astfel mai capabili să apărăm drepturile noastre şi să gestionăm fondurile publice. Pentru noi, autonomia nu este o întoarcere în trecut.
Dimpotrivă, este viitorul, este un mijloc de a rezolva criza politică pe care o traversează statele europene contemporane", afirmă Piotr Długosz, un militant pentru autonomie, în vârstă de 32 de ani. Doar după victoria neaşteptată a autonomiştilor din Silezia la alegerile regionale din toamna trecută Varşovia a conştientizat că avea o problemă cu acest teritoriu situat la frontiera cehă. Cum silezienii reprezintă o zecime din populaţia poloneză (adică aproape 4 milioane de persoane), acest succes electoral a provocat o oarecare emoţie în sânul clasei politice din capitală.
Totuşi, cazul Sileziei, mai ales a acelei părţi a Voievodatului silezian cu o industrie dezvoltată şi bogată în materii prime, era sub nasul lor de 20 de ani. „Cu Varşovia vrem să păstrăm în comun doar apărarea, politica externă, moneda şi o infrastructură naţională. Restul, mai ales fiscalitatea, ar trebui să fie de competenţa guvernului autonom", spune Jerzy Gorzelikn, liderul autonomiştilor silezieni. El recunoaşte că dacă silezienii