Leul a continuat astăzi să se deprecieze în raport cu principalele valute. Dacă ieri BNR a indicat un curs de 4,4179 lei/euro, astăzi cotaţia a urcat la 4,4219 lei/euro. Sursa: CODRIN PRISECARU
Euro a continuat să piardă teren faţă de dolarul american, ceea ce a condus la deprecierea suplimentară a monedei naţionale faţă de cea europeană.
Astfel, dacă BNR indica ieri un curs de 3,4194 lei/dolar, astăzi acesta a urcat la 3,4235 lei/dolar. Un curs mai slab al leului faţă de dolar a mai fost la mijlocul lunii decembrie 2012. Şi în raport cu francul elveţian leul a scăzut: de la 3,6166 lei/franc, cursul oficial de ieri, la 3,6209 lei/franc, cotaţia de astăzi.
Moneda naţională a continuat să scadă şi în această dimineaţă. Ciprul întârzie să ajungă la un consens cu forurile europene, aşa că străinii sunt în continuare reticenţi în legătură cu activele ţărilor emergente, deci inclusiv în privinţa leului.
Analiştii apreciau că leul va scădea şi astăzi destul de puternic.
"Moneda locală a oscilat în jurul a 4,42lei/euro pe volume relativ ridicate ieri. Întrucât credem că interesul jucătorilor străini va fi scăzut la licitaţia pentru titlurile de stat la zece ani, similar cu ce s-a observat la licitaţia de obligaţiuni de luni, prognozăm că leul va fi în continuare vulnerabil la o depreciere indusă de climatul din pieţele internaţionale. Aşadar, ne aşteptăm ca leul să piardă teren până la 4,43 lei/euro astăzi", scriu analiştii ING Bank România în raportul zilnic.