Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidaţii s-au bătut pe locurile de la Administraţie, Afaceri, Finanţe şi Energetică

Publicat in Gandul, miercuri 25 iulie 2007 ·

La specializările de top, concurenţa medie a fost de 2,5 pe loc, la Medicină, ea se menţine sub 2 pe loc (1,1).

Focurile admiterii din Capitală se apropie de sfârşit. Cea mai mare parte a universităţilor de stat din Bucureşti şi-au încheiat, zilele acestea, examenele. Ce au preferat tinerii anul acesta?

Mulţi dintre ei, 24.683, s-au înscris pe cele 4093 de locuri bugetate ale Universităţii din Bucureşti. Cele mai multe opţiuni au fost la Administraţie şi Afaceri (5282/135 locuri), Geografie (5195/295 locuri), Litere (3662/440 locuri) şi Limbi Străine (3602/370 locuri). Concurenţa pe un loc pare, însă, mai mică, dacă sunt luate în calcul locurile cu taxă şi faptul că mulţi dintre tineri au candidat la mai multe facultăţi şi specializări.

La Academia de Studii Economice, anul acesta s-au înscris 8.318 candidaţi, pe 2646 de locuri finanţate de la buget şi 2.920 cu taxă. Cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu s-au îndreptat către Facultatea de Finanţe, Asi­gurări, Bănci şi Burse de Valori (1.908/700 locuri, la buget şi taxă), REI (1.082/460 locuri) şi Marketing (993/505 locuri).

Concurenţă ridicată au avut şi facultăţile de Marketing, Management şi Cibernetică. Cum mulţi dintre viitorii ASE-işti au dat examene şi la câte 5 facultăţi, în această sesiune, în total, cei 8.318 de candidaţi au făcut 26.641 de opţiuni.

La Poli­tehnică, cei 8.103 candidaţi s-au bătut pe 4743 de locuri la buget şi 1165 de locuri la cu taxă. La Facultatea de Energetică s-au înscris 1491 de tineri, pe 557 de locuri. La IMST, unde a fost concurs de dosare, au fost 996 de candidaţi, pe 668 de locuri. Următoarea, în ordi­nea preferinţelor, a fost Facultatea de Electronică, cu 995 de candidaţi, pe 682 de locuri. La Facultatea de Automatică au dat examen 908 candidaţi, pe 679 de locuri.

Şi SNSPA şi-a terminat, zilele trecute, examenele. Aici, la Facultatea de Ştiin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 40 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 28 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°