După meciul deosebit de greu din etapa precedentă de la Cluj, studenţii de sub Tâmpa vor evolua în etapa a X-a mâine seară la Bucureşti, în faţa puternicei echipe dinamoviste. Va fi cu siguranţă o piatră de încercare pentru elevii lui Dan Calancea, care nu au reuşit niciun succes în ultimii cinci ani în compania echipei care permanent face parte din play-off-ul întrecerii. Antrenorul Dan Calancea, care s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi la Cluj, este convins că şi la Bucureşti echipa va avea o prestaţie superioară.
„Am pierdut la Cluj pe mâna noastră, dar am făcut un joc bun, pe care dorim să-l repetăm şi la Bucureşti duminică seara. Sperăm ca până la meci să-l legitimăm pe pivotul de 2,19m, Jeffrey Deleay, care îl înlocuieşte pe tehnicianul Theo Jones, accidentat şi nerecuperat, şi care a părăsit echipa.”, ne spunea antrenorul braşovenilor, Dan Calancea. La Bucureşti, braşovenii vor prezenta echipa: Octav Morariu, Nenad Marincovic, Mihai Gavrilă, Ray Mildon, Tobias Brandon, Leroy Dawson, Anghel Dumitru, Radu Paliciuc, Ciprian Popescu, Mihai Vlad, Alex Dănilă, Jeffrey Delay.
Programul complet al etapei: CSU Atlassib Sibiu (4) – CSU Mobitelco Cluj (5); CSM Leonardo (13) – Rapid Neoset Bucureşti (7); CS Otopeni (11) – BC Târgovişte (14); Elba Timişoara (9) – BC Rm. Vâlcea (10); CSU Asesoft Plieşti (1) – Gaz Metan Mediaş (2); BC Mureşul Tg. Mureş (8) – BC MUS Piteşti (6). După meciul deosebit de greu din etapa precedentă de la Cluj, studenţii de sub Tâmpa vor evolua în etapa a X-a mâine seară la Bucureşti, în faţa puternicei echipe dinamoviste. Va fi cu siguranţă o piatră de încercare pentru elevii lui Dan Calancea, care nu au reuşit niciun succes în ultimii cinci ani în compania echipei care permanent face parte din play-off-ul întrecerii. Antrenorul Dan Calancea, care s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi la Cluj, este convins că şi