Transplantul facut cu organe de la cei fara activitate cerebrala este, in prezent, singurul procedeu medical care uneste in sala de operatie miracolul si medicina. E inca greu de inteles cum poti lua parti dintr-un trup mort, sa le pui intr-un trup muribund, iar acesta sa prinda fior proaspat de viata.
E si mai greu sa accepti ca trupul mort e al tatalui tau, al sotului sau al mai ales al copilului tau. Raluca a fost mama de gemeni, pana cand unul dintre baieti a pierit in accident de masina. „Cum l-am vazut, stiam clar in mintea mea si in sufletul meu ca n-avea cum sa traiasca. Nu mai reactiona la nimic, indiferent cate teste i-au facut, ca au venit o gramada de teste. Daca l-ar lasa, pur si simplu n-ar respira si nu-si mai revine si n-o sa-si revina niciodata.”
Este momentul in care intervine un om cheie in procedurile pentru transplant. In fiecare mare spital a fost desemnat un medic sau un asistent care sta fata in fata cu familia pacientului mort. Are probabil cea mai grea misiune. Cum ii poti spune cuiva ca cel drag s-a dus? Ca un aparat ii mentine fortat bataile inimii. Ca minunile tehnicii nu mai pot face asta decat cel mult 48 de ore. Si ca, desi e sub paturi electrice, corpul deja se raceste.
Dan Ilincariu si Carmen Pantis sunt doua nume de care probabil n-ati auzit niciodata; nu sunt personaje mondene, nu fac afaceri, nu au nicio tangenta cu lumea politica; insa munca lor, la spitalele din Timisoara si din Oradea, a salvat sute de vieti. Sunt oameni care fac transplantul posibil. Coordonatori care stau fata in fata cu familii aflate in grea suferinta, si le explica rabdatori ca organele celui drag ar da un nou inceput unor bolnavi in stadii terminale. Sunt oameni care si-au pus viata lor la bataie pentru a salva alte vieti.
Mama baiatului aflat în moarte cerebral continuă: „I-am spus asistentei despre ce organe. Grefe de piele
