Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un antreprenor din Alba a luat 7 mil. euro de la Raiffeisen pentru o fabrică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 februarie 2011 ·

Producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup, controlat de familia Bara, cu afaceri de 24 de milioane de euro anul trecut, a primit 7 milioane de euro de la Raiffeisen Bank România pentru o fabrică deschisă în ianuarie în judeţul Alba.

Investiţia se ridică la 9 milioane de euro, diferenţa de 2 milioane de euro fiind obţinută de companie prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Acest credit dă un semnal pozitiv industriei alimentare, după ce în ultimii ani mai mulţi jucători au pus dificultăţile financiare cu care se confruntau pe seama blocajului creditării. Politica prudentă a băncilor şi scăderea consumului au dus în unele situaţii chiar şi la incapacităţi de plată această industrie.

Marinel Burduja, prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank, spune că relaţia de lungă durată cu Supremia, începută în 2003, a cântărit greu în decizia de acordare a finanţării. De aceeaşi părere este şi Levente Bara, acţionar al Supremia şi director general al companiei, care precizează că la negocierile pentru acordarea finanţării au mai participat şi BCR şi ING, pe lângă Raiffeisen.

"Lucrăm de 7-8 ani cu Raiffeisen, nu am obţinut greu împrumutul", spune Levente Bara.

În privinţa accesării fondurilor europene directorul Supremia declară că acestea pot fi accesate de producătorii români, dar operaţiunea necesită efort. "Nici fondurile europene nu au fost complicat de accesat. Se obţin destul de uşor astfel de fonduri."

Supremia Grup, care are aproximativ 180 de angajaţi, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul 2009, potrivit informaţiilor lui Bara, care estimează că în acest an afacerile companiei vor creşte cu 25%.

"Estimăm o creştere de 25% în 2011. Suntem pe drumul pe care l-am previzionat. În luna ianuarie am crescut cu 25,12%, faţă de aceeaşi lună

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 21 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 25 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 21 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 50 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°