Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europenii din clasa de mijloc sunt mult mai atenţi unde îşi “aruncă” banii

Publicat in Gandul, vineri 1 august 2008 ·

Considerată motorul principal al economiei statelor dezvoltate, clasa de mijloc, a persoanelor cu venituri medii spre mari, începe să se reorienteze în noul peisaj economic. Dacă până acum cuvântul de ordine era “opulenţa”, scumpirea banilor prin creşterea dobânzilor bancare la nivel internaţional a reuşit să “îmblânzească” pofta de consum a acestui segment de populaţie. Prin clasă de mijloc se înţelege acea categorie de persoane care câştigă mai mult de 50.000 de euro pe an.

Astfel, doar 6,2% dintre europenii cu venituri mari cumpără orice îşi doresc, indiferent de preţ, mai mult de jumătate dintre britanicii din clasa de mijloc, de exemplu, caută cel puţin o altă ofertă de preţ pentru acelaşi produs, conform unui studiu al MasterCard.

Creditele mai scumpe înseamnă rate mai mari la maşini, la casele de vacanţă (renumita second home market) dar şi o schimbare de natură socială. 42,7% dintre francezi preferă, de exemplu, să îşi petreacă timpul liber acasă, aceştia fiind urmaţi de irlandezi (40,7%) şi de englezi (37%). La polul opus se află italienii, unde proporţia este de 24,1%. Se poate deduce astfel că luatul mesei acasă, de exemplu, începe să fie din nou populară.

Unul dintre motivele posibile pentru această schimbare de atitudine faţă de valoare banilor, este şi faptul că această clasă socială are acces la instrumente financiare de tipul investiţiilor la bursă sau al participaţiilor la fonduri de investiţii. Cum impactul crizei din SUA a anulat practic ce căştigaseră în ultimele 12-16 luni marile burse din lume, efectul căderii globale a pieţei financiare au fost mult mai uşor resimţit de către cei implicaţi direct.

Internetul, locul ideal pentru căutarea preţurilor mici

Aproape jumătate dintre cele 3.500 de persoane chestionate au declarat că înainte de a cumpăra un produs se uită mai întâi şi pe Internet, unde preţurile sunt de ob

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°