Botoşăneanca a simţit nevoia, încă de când era mică, să-i ajute pe oameni. Acum este asistent social şi datorită ei, multe femei nu şi-au abandonat copiii.
De mică, Lidia a simţit că vrea să-i ajute pe oameni. Aşa că a sărit întotdeauna prima pentru a-i sprijini pe ceilalţi la teme pe cei de-o vârstă cu ea, să cumpere o pâine sau o sticlă de lapte pentru vecinii mai în vârstă, să spele vasele când era acasă, aproape oriunde simţea că poate să facă ceva pentru a da o mână de ajutor.
Dar adevărata dorinţă de a fi alături de cei aflaţi în suferinţă fizică sau psihică a simţit-o când era în clasa a X-a şi bunica ei s-a îmbolnăvit grav.
Şi-a ajutat bunica să treacă de o perioadă dificilă
„A stat câteva zile în spital în stare critică şi nu am putut să plec de lângă ea. Am plâns şi m-am rugat de doctori să mă lase în salon, pentru că nu aveam voie să rămân peste noapte. S-au îndurat de mine şi au acceptat. Am stat cu bunica zi şi noapte până s-a făcut ceva mai bine. Abia atunci am plecat şi eu acasă“, povesteşte femeia.
Asistenţa socială a început-o în 1995, când s-a angajat la Direcţia de Sănătate Publică din Botoşani. La început se ocupa cel mai mult de cazurile tinerelor care, de frica familiei sau din cauza problemelor de natură economică, îşi abandonau copiii în maternitate.
A dus o muncă titanică să le convingă să-şi ia micuţii acasă. Şi nu numai cu ele trebuia să se lupte, ci şi cu familiile lor, care de cele mai mule ori nu vroiau să accepte o astfel de situaţie. A avut însă şi mari satisfacţii în urma acestor eforturi.
„Ce poate fi mai important decât să vezi o familie reunită? Un copil care nu a crescut într-o casă de copii, ci în casa părinţilor săi? După ani, acele femei care intenţionau să facă un asemenea gest au ajuns să-mi mulţumească pentru toate orele petrecute cu ele ca să le fac să înţeleagă c
