Judectoria Sectorului 1 a decis în această săptămână ca Dumitru Samson şi soţia acestuia, Raluca Meda Samson, să plătească asociaţiei de proprietari suma de 5094,6 de lei, reprezentând cote de întreţinere neachitate, suma de 2439,57 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente, suma de 280 lei, reprezentând fond de reparaţii neachitat şi suma de 206 lei, reprezentând contravaloare reparaţii canalizare. În total aproape 7.500 de lei. Decizia este din 16 octombrie 2012 şi poate fi contestată cu recurs.
Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului PNL al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a ajuns celebru în urma anchetelor deschise împotriva sa. El este cercetat de procurori pentru fraudarea referendumului din 2012 şi o cunoştinţă mai veche a DNA. El a fost conducătorul din umbră al campaniei liberalilor de la alegerile locale din Timiş şi Cluj. Samson a fost acuzat că a dat, în 2006, o ţeapă "de poveste", aproximativ un milion şi jumătate de euro, Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Pentru recuperarea prejudiciului, DNA a pus sechestru asigurator pe mai multe proprietăţi ale acestuia: un teren de 18.100 de metri pătraţi în Pantelimon (Ilfov), trei imbile pe Şoseaua Nordului, un autoturism de lux şi mai multe conturi.
Coordonatorul PNL şi consilierul lui Crin
După audierea la DNA, din august 2012, Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a afirmat că Samson, alias Dobrițoiu jr, fiul ministrului Apărării, s-a prezentat la Cluj în calitate de trimis al „centrului” și că avea calitatea de consilier al președintelui PNL, Crin Antonescu. În cercurile liberale, Dumitru Samson se recomandă ca fiind consilierul personal al lui Crin Antonescu, Uioreanu spune că l-a văzut doar la teleconferinţa cu "centrul", care a avut ca temă mobilizarea la vot. "M-am întâlnit cu el (Dumitru Samson - n.n.) la teleconferinţa unde s-a discutat despre mobiliza