Presedintele ne zice, senin, ca tot ceea ce el insusi administreaza de aproape sase ani de zile reprezinta o structura gaunoasa si ticalosita, pentru indreptarea careia vesnicilor oropsiti li se impune sa se sacrifice. Calmul sefului statului, pe parcursul unei astfel de sordide declaratii, pe mine cel putin, ma nauceste complet. L-am ascultat, siderat, pe presedintele Basescu facind, la debutul actualei crize, teoria omului gras cocotat pe umerii celui slab. A spus liderul de la Cotroceni ca slabanogul in cauza ar fi "statul" care, complet neinspirat, s-ar fi purtat derutant si chiar contradictoriu, in ultimii ani, ajungind in situatia deplorabila a prezentului. "Statul" este, in viziunea lui Traian Basescu, o entitate cu viata, un "individ" autonom, pe jumatate idiot, pe jumatate pervers, care face tot felul de giumbuslucuri menite sa ne lase pe toti (inclusiv pe marele conducator dimbovitean), macar in rastimpuri, daca nu tot timpul, cu gura cascata. "Mai, ce figura si statu' asta!", ar trebui sa exclamam, coplesiti de stupoare, atunci cind ghidusiile dubioasei entitati se sparg in capul nostru, al bravei natiuni. Stam si privim, cum ar veni, "recitalul" dat de stat si apoi ne minunam prosteste, scarpinind-ne, cu lentoare, in crestet. Avem o urma de veselie pe fete, dar un bun psiholog ar recunoaste acolo, de fapt, starea de soc. Mintile ne sint paralizate. "Statul" devine, in Romania, un fel de fatalitate pe care, stoic-resemnat, cetateanul obisnuit e asteptat sa si-o asume, pastrindu-si totusi, ultimativ, o doza de "optimism" existential ("N-ai ce-i face, cu statu' nu te pui!"), precum un cunoscut arhetip mentalitar al locului - ciobanasul mioritic. Personal, m-am obisnuit cu "fandarile" politice al domnului Basescu. Domnia-sa si-a creat un veritabil modus operandi din a spune un lucru si a face altul, din a afirma ceva ce, ulterior, neaga cu o nonsalanta demna