Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frauda de la locale, trecută cu vederea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 13 noiembrie 2008 ·

Una dintre cele mai importante acţiuni de fraudare a unui scrutin electoral la alegerile locale din luna iunie a acestui an, reţeaua celor aproape 160 de tineri mobilizaţi de PC Galaţi să voteze fiecare în câte zece secţii diferite în locul localnicilor plecaţi în străinătate, a rămas fără autori, conform rezoluţiei procurorilor. Sursa: Marian Pavalasc

1 /.

Atunci, poliţiştii şi şefii secţiilor de votare au depistat în flagrant 31 de tineri din reţea care votau fraudulos, beneficiind de ajutorul membrilor PC în comisia de votare.

Prin mărturiile de la dosar, autorii recunosc că au fost învăţaţi de membri ai PC să voteze fraudulos de mai multe ori în favoarea preşedintelui filialei conservatoare, Eugen Durbacă, candidat în acel moment la funcţia de şef al consiliului judeţului. Ei au descris totul cu lux de amănunte, inclusiv în mărturii video. „Ne-au anunţat în ce secţie vom merge, care este omul de legătură şi ce semn vom avea ca să ne recunoască. (...) Eu, în prima fază, am avut un «X» aici pe mână. Alţii au avut pe degetul mare“, a declarat o tânără din reţea.

Iniţial, au fost cercetate penal peste 30 de persoane. Rezultatul? „În toate cele opt dosare înaintate de IPJ, procurorul de caz a decis scoaterea de sub urmărire penală a celor implicaţi. Au fost mai multe persoane reclamate în acest dosar, dar din câte ştiu eu niciuna nu fost trimisă în judecată“, ne-a declarat prim procurorul adjunct Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Dosarul „Ştefăneşti“, la Parchetul General

Scandalul legat de fraudele electorale din comuna Ştefăneşti (judeţul Ilfov), unde au existat acuzaţii că s-ar fi cumpărat voturi, se află încă pe masa procurorilor Parchetului General. Potrivit procurorului Minodora Basma, purtătorul de cuvânt al Parchetului Buftea, dosarul „Ştef

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 58 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 23 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Traficul pe DN1, pe centura stațiunii Sinaia, este oprit. Ploaia torențială a adus aluviunile pe carosabil VIDEO

Adevarul acum 42 minute
Pentru a doua zi consecutiv, vremea a făcut prăpăd în județul Prahova, DN1 fiind inundat.

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°