Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lichidatorul judiciar, aproape eliberat din arest

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 octombrie 2010 ·

Viorel Pîrlog, lichidatorul judiciar din Tulcea, arestat la cererea procurorilor DNA constănţeni, este la un pas de a părăsi arestul. Magistraţii Tribunalului Tulcea i-au admis solicitarea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată prin avocat şi au decis că Pîrlog ar putea fi cercetat în stare de libertate, cu impunerea anumitor restricţii.

La luarea acestei hotărâri, instanţa a avut în vedere starea de sănătate precară în care se află lichidatorul judiciar, faptul că are un stimulator la inimă şi că a suferit o operaţie la rinichi în urmă cu ceva vreme. În plus, judecătorii s-au raportat şi la faptul că trebuie predată arhiva firmelor de a căror lichidare judiciare se ocupa Viorel Pîrlog, până să fie arestat. Totuşi, lichidatorul nu a fost încă pus în libertate, decizia Tribunalului Tulcea putând fi atacată de procurori în recurs, la Curtea de Apel Constanţa. Pe de altă parte, dosarul penal întocmit de anchetatorii DNA pe numele său este la un pas de a ajunge în instanţă, individului fiindu-i deja prezentat materialul de urmărire penală. În acest context, apărarea va solicita schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina sa din trafic de influenţă în înşelăciune, dat fiind că în nici un moment nu i-a specificat denunţătorului numele judecătorului pe lângă care urma să intervină, ci a vorbit exclusiv la modul general. Potrivit DNA, pe 6 mai, individul ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 1.000 de lei, în schimbul sprijinului oferit în cursul procedurii de lichidare judiciară, sprijin „tradus" prin intervenţii la judecătorul sindic. „Din suma pretinsă, denunţătorul i-a remis pe loc lichidatorului judiciar 600 de lei", au arătat procurorii anticorupţie. „În perioada 7- 9 septembrie 2010, lichidatorul Pîrlog Viorel i-a mai pretins denunţătorului suma de 4.000 lei pentru a interveni pe lângă acelaş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 5 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 5 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°