Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Atenţie, şoferi! Se blochează roţi şi se ridică maşini

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Totodată şoferii care nu respectă regulamentul parcărilor ocazionale cu plată din Slatina se pot alege cu o amendă cuprinsă între 500 şi 800 de lei.

Deşi au sperat că nu se va pune în aplicare hotărârea de consiliu local privind sistemul de parcare din Slatina, săptămâna aceasta a venit cu veşti proaste pentru şoferi. Imobiliare Consloc în colaborare cu Serviciul Rutier Olt şi cu Poliţia Comunitară îi au în vizor de câteva zile pe conducătorii auto care staţionează în parcările ocazionale cu plată deşi nu au tichet. În cazul parcărilor ocazionale cu plată, şoferii care cumpără un tichet cu o valabilitate de două ore, pentru care scot din buzunar 1,5 lei, dar depăşesc acest timp se pot alege cu roţile blocate la maşină sau chiar cu maşina ridicată. „Pentru început vom acţiona numai în parcările cu plată din oraş. În urma protocoalelor încheiate, poliţiştii comunitari şi cei de la Rutieră vor dispune blocarea roţilor sau ridicarea maşinilor, după caz“, a spus Liviu Belu, directorul Imobiliare Consloc.

Cât îi costă pe şoferi nerespectarea regulamentului

Tarifele pentru deblocarea roţilor sunt cuprinse între 100 şi 200 lei. 100 de lei trebuie să scoată din buzunar şoferii care deţin autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, 200 de lei cei cu autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, 150 de lei pentru toate categoriile de remorci şi 50 de lei pentru fiecare 12 ore de întârziere de la momentul blocării roţilor. Pentru a intra în posesia maşinii ridicate, şoferii trebuie să plătească 200 de lei cu TVA, tarif care include şi transportul şi 30 de lei cu TVA/zi parcare/ începând cu a doua zi de parcare la locul de depozitare.

Parcările ocazionale cu plată funcţionează în regim de autotaxare. Utilizarea lor se face pe bază tichetelor de parcare, emise de automate. Pentru două ore, oamenii treb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°