Mesajul a fost trimis. Multumesc!

476, anul în care nu s-a întâmplat nimic!

Publicat in Historia, duminică 1 august 2010 ·

Zoom Despre autor

Vlad Nistor este istoric, profesor universitar doctor şi decan al Facultăţii de Istorie (Universitatea din Bucureşti).

Mai toate manualele şcolare şi universitare consideră anul 476 drept ultimul an al Imperiului roman. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa.

Periodizările constituie, fără niciun fel de îndoială, tehnici istoriografice cu mult mai utile predării decât înţelegerii istoriei. Scopul lor este în primul rând acela de a ajuta învăţarea şi abia în ultimă instanţă acela de a facilita mai buna înţelegere a evoluţiei unei societăţi sau a alteia.

În puţine ocazii în istorie rupturile au fost atât de importante pe cât par a le înregistra manualele. Nici măcar în cazul revoluţiilor elementele de continuitate nu pot fi neglijate. Asta face ca mai toate perioadele pe care manualele şcolare sau universitare ni le prezintă drept epoci distincte, cu un început şi un sfârşit ferm, cu o serie de caracteristici specifice bine conturate, să nu fie niciodată atât de consistente precum preluarea lor didactică.

Realitatea este cu mult mai nuanţată iar starea de tranziţie aproape că reprezintă, de cele mai multe ori, normalitatea. Uneori, „evenimentele cruciale” ale istoriei umanităţii nu sunt nimic altceva decât rezultatul unei serii de interpretări forţate sau răstălmăciri (accidentale sau voite) ale faptelor. Răstălmăcirea poate fi contemporană evenimentului, dar poate fi şi ulterioară, de multe ori chiar autentică „operă istoriografică”.

Din multe puncte de vedere, acesta este şi cazul anului 476, moment pe care mai toate manualele şcolare sau universitare, orişiunde ar fi fost tipărite, îl consideră drept ultimul an al Imperiului Roman în Occident.

Lumea în care dezastrele se ţin lanţ

Ce s-a întâmplat de fapt în anul 476? Într-o lume instabilă, într-o lume în care autoritatea dispăruse aproape cu

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 44 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 27 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°