Zoom Despre autor
Vlad Nistor este istoric, profesor universitar doctor şi decan al Facultăţii de Istorie (Universitatea din Bucureşti).
Mai toate manualele şcolare şi universitare consideră anul 476 drept ultimul an al Imperiului roman. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa.
Periodizările constituie, fără niciun fel de îndoială, tehnici istoriografice cu mult mai utile predării decât înţelegerii istoriei. Scopul lor este în primul rând acela de a ajuta învăţarea şi abia în ultimă instanţă acela de a facilita mai buna înţelegere a evoluţiei unei societăţi sau a alteia.
În puţine ocazii în istorie rupturile au fost atât de importante pe cât par a le înregistra manualele. Nici măcar în cazul revoluţiilor elementele de continuitate nu pot fi neglijate. Asta face ca mai toate perioadele pe care manualele şcolare sau universitare ni le prezintă drept epoci distincte, cu un început şi un sfârşit ferm, cu o serie de caracteristici specifice bine conturate, să nu fie niciodată atât de consistente precum preluarea lor didactică.
Realitatea este cu mult mai nuanţată iar starea de tranziţie aproape că reprezintă, de cele mai multe ori, normalitatea. Uneori, „evenimentele cruciale” ale istoriei umanităţii nu sunt nimic altceva decât rezultatul unei serii de interpretări forţate sau răstălmăciri (accidentale sau voite) ale faptelor. Răstălmăcirea poate fi contemporană evenimentului, dar poate fi şi ulterioară, de multe ori chiar autentică „operă istoriografică”.
Din multe puncte de vedere, acesta este şi cazul anului 476, moment pe care mai toate manualele şcolare sau universitare, orişiunde ar fi fost tipărite, îl consideră drept ultimul an al Imperiului Roman în Occident.
Lumea în care dezastrele se ţin lanţ
Ce s-a întâmplat de fapt în anul 476? Într-o lume instabilă, într-o lume în care autoritatea dispăruse aproape cu
