De-a lungul anilor, sovietologia - ştiinţa despre Uniunea Sovietică - a consumat bani buni: s-a studiat, s-a comparat şi în special s-a ghicit ce se ascunde dincolo de faţada monolitului popularizat de discursurile indigeste ale oficialilor comunişti şi de presa lor ilizibilă, s-a încercat inserarea într-un sistem coerent a informaţiilor venite prin complicatele filiere ale disidenţei. Astăzi, cărţile şi studiile elaborate atunci par pagini rupte dintr-un întreg care lipseşte: dincolo de observaţiile inteligente, de intuiţiile parţiale, le-a scăpat tuturor logica declinului, presimţirea catastrofei finale. Destrămarea sistemului comunist şi descompunerea Uniunii Sovietice au fost surprize atît pentru spioni, cît şi pentru savanţi. Majoritatea sociologilor considera Uniunea Sovietică o ţară ca oricare alta, o variantă a modernităţii, specialiştii o credeau stabilă şi faptul că devenise unul dintre polii politicii mondiale era perceput ca normal. Cartea universitarului american Martin Malia Tragedia sovietică. Istoria socialismului în Rusia, 1917-1991 examinează coordonatele evoluţiei din perspectiva căderii, a disoluţiei, analizînd instabilitatea şi anormalitatea din realitatea politicii sovietice, ca elemente ale unui sistem, nu ca accidente. Demersul este nu doar important, ci şi necesar, pentru că o dată cu trecerea timpului, utopia bolşevică se învăluie în aburii nostalgici ai visului egalitar: libertatea fără contract a feluritelor tranziţii pare multora o cucerire inutilă în comparaţie cu perspectivele bine supravegheate ale omului nou creat de comunism. Se perpetuează încercarea de a găsi eroarea care, o dată evitată, i-ar fi putut scuti pe cetăţenii socialismului real de experienţele colectivizării forţate, ale gulagului, de industrializarea intensivă, de minciună, de frică, de mutilarea morală şi spirituală. Confruntaţi cu sărăcia, minciuna, crima, pa