Ionel Manţog (52 de ani) a fost demis, ieri, din funcţia de director general al Complexului Energetic Turceni. El fusese numit în această funcţie de ministrul Economiei, Adriean Videanu, cel care, în ciuda afacerilor dubioase şi a dosarelor penale ale lui Manţog, declara despre acesta că „este un profesionist de care sistemul energetic are nevoie“. Tot ieri, un alt baron de Gorj, Nicolae Mischie (64 de ani), a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, cu executare.
Presiuni politice împotriva lui Videanu
Demiterea lui Ionel Manţog din funcţia de director general al CE Turceni a fost determinată de dosarele penale în care acesta e cercetat şi trimis în judecată. Conform unor surse din ministerul Economiei, în ultima perioadă, Adriean Videanu a fost supus unor presiuni politice din partea unor lideri ai coaliţiei aflate la guvernare, care au cerut plecarea lui Manţog din fruntea CE Turceni, ca urmare a materialelor apărute în presă privind istoria acestui personaj.
Contactat telefonic de „Adevărul“, Manţog a precizat iniţial că „din câte ştiu, nu am fost demis“ şi ne-a solicitat să revenim mai târziu. „După ce am vorbit cu dumneavoastră, mi-am depus demisia, din motive personale şi profesionale“, ne-a declarat el o oră mai târziu. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ulterior, Manţog a detaliat: „Motivele personale ţin de presiunea media din ultima vreme.
Vedeţi articolele de presă şi cine stă în spatele lor. Pe partea politică, reprezint din nou o ţintă împotriva PDL şi simt că se creează o presiune şi cu domnul ministru Videanu. (…) Nu în ultimul rând, este vorba despre situaţia politică locală, de blocare a negocierilor de către PSD“. „Adevărul“ a relatat de mai multe ori despre afacerile dubioase ale lui Manţog în relaţia cu CE Turceni. Acesta este trimis în judecată tocmai pentru prejud