Aleksandr Suhovo-Kobîlin, dramaturg rus din a doua jumătate a secolului al XIX lea, socotit de istoricii teatrali meticuloşi şi informaţi a se situa în continuarea unei tradiţii inaugurate de Griboedov, iar de spectatorii înzestraţi cu o minimă cultură teatrală extrem de apropiat de Gogol, este autorul trilogiei „Tablouri din trecut“.

O trilogie compusă pe linia vodevilului dramatic care, în ciuda titlului său, s-a dovedit de un vizionarism cu totul ieşit din comun.

Nu ştiu dacă Suhovo-Kobîlin şi-a numit astfel trilogia spre a înşela cenzura. Ştiu că nu a reuşit să o facă. Căci aceasta s-a dovedit cum nu se poate mai vigilentă atât în Rusia ţaristă, cât şi în cea leninistă, stalinistă, brejnevistă. Ştiu deopotrivă cât se poate de sigur că cele trei componente ale scrierii – Nunta lui Krecinski (1854), Procesul sau O afacere judiciară (1857) şi Moartea lui Tarelkin (1869)- i-au adus scriitorului numeroase neplăceri (de neplăceri a avut parte şi Gogol pentru Revizorul său), dar şi admiraţia lui Meyerhold care, înainte de a fi avut el însuşi neplăcerile ce s-au încheiat în chipul cel mai tragic cu putinţă, a izbutit să realizeze un spectacol cu Moartea lui Tarelkin, spectacol despre care sursele documentare consultate ne încredinţează că ar fi fost unul grandios.

Grandios şi de mare artă a fost, fără doar şi poate, spectacolul realizat la Secţia română a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş în stagiunea 1978-1979, de regretatul Gheorghe Harag. Nu l-am văzut, dar analiza detaliată ce i-a fost consacrată în paginile Tribunei de criticul Ion Cocora, analiză antologată în volumul al treilea al ciclului Privitor ca la teatru (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981) are calitatea de a fi pe deplin lămuritoare. A fost, din câte deduc, un excelent spectacol de echipă în care au strălucit Aurel Ştefănescu (Tarelkin), Mihai Gingulescu (Varravin/Polutatarin