Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidente la conferinţa lui Remus Cernea: Întâlnirea cu presa, perturbată de un fost membru al Verzilor, dar şi de pensionari

Publicat in Mediafax, vineri 12 aprilie 2013 · ·

Conferinţa de presă susţinută vineri de către Remus Cernea a fost perturbată de un fost membru al Partidului Verde, care a intrat în sediu şi a luat de pe pereţi toate afişele cu însemnele formaţiunii, dar şi de pensionari de la un cămin de bătrâni, care au vrut să stea de vorbă cu deputatul.

La câteva minute după ce un fost membru al Partidului Verzilor a intrat în sediul din Constanţa unde avea loc conferinţa de presă şi a luat de pe pereţi toate afişele cu însemnele formaţiunii politice, mai mulţi pensionari de la căminul de bătrâni din Constanţa, însoţiţi de un preot, au vrut să îi ceară parlamentarului mai multe explicaţii referitoare la proiectul de lege despre finanţarea cultelor şi să încerce să-l determine să renunţe la acest demers.

Deputatul Remus Cernea a organizat, vineri, o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta proiectele în faţa presei locale. În timp ce explica proiectul legat de finanţarea cultelor, care a stârnit multe dezbateri în ultima săptămână, în sediul cabinetului său parlamentar, acolo unde se desfăşura conferinţa de presă, a intrat un bărbat care, fără nici o explicaţie, a început să desprindă afişele cu Partidul Verde aflate pe uşa de la intrare, dar şi alte însemne ale partidului aflate pe pereţii camerei respective şi chiar şi un steag tricolor, spunând că bunurile aparţin Partidului Verde pe care Remus Cernea nu l-ar mai reprezenta.

"Ne luăm aceste lucruri ale Partidului Verde pe care nu-l mai reprezentaţi, ne retragem sprijinul", a spus bărbatul respectiv, care a precizat că se numeşte Sorin Belu şi este preşedinte al Partidului Verde, filiala Constanţa.

"Nu este membru al Partidului Verde şi evident că face un abuz prin felul în care se manifestă. Îl las să-şi facă spectacolul şi apoi revenim la conferinţa de presă. Domnul Belu e interesat de spectacol şi de publicitate", a precizat Remus Cernea.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°